dream...

Incerc sa ascult glasul noptilor tacute; privesc felinarele ce tind sa lumineze strazile pustii. Inchid ochii si cad. . . Cad intr-un vis ce nu pare atat de real: eu si prietena mea cea mai buna [pana aici, nimic ciudat] in fata blocului:
-Chris, stai sa-ti pun esarfa asta la ochi!
-Mergem undeva?
-Asteapta... e ziua ta, nu?
-Pai... maine e..
-Cadoul meu pentru tine nu poate astepta... O data implinesti 23; sper sa-ti placa.
- Uhh... Dar eu nici macar ....
-Taci. Urca in masina mai repede. Vom intarzia!
Era o zi minunata de vara:soare , cald in timpul zilei si o racoare placuta seara.
Parca si acum aud sunetul scos de motorul masinii . . Porneste. Nici nu apucasem sa ma imbrac prea frumos, nestiind ca iesim in oras... Insa... de ce sa ma aranjez? N'am nevoie de nimic... La radio se aude o voce mai ragusita:
"...eveniment de pana acum ..."
-Da'l mai tare!
"...mare jucator al Romaniei... [...] astazi..."
-Da'l mai tare, ca nu se intelege nimic!
-Taci! Tine esarfa la ochi... mai avem putin.
Masina se opreste... Coboram.
-Mai e o treapta. Urca. Inca una... asa...
[Bum...Bum...Bum...]
-Unde suntem?
-Da'ti esarfa jos.
- . . .
-Daca mai stai asa cu gura deschisa, toti vor spune ca esti nebuna...
- . . .
Eram uimita.Nu puteam avea nici o reactie. Totul inghetase in mine, nu stiam ce sa spun, ce sa fac, cum sa reactionez. Intradevar,cea mai frumoasa surpriza...
-Inca stai aici? Se uita lumea la noi.Hai sa ne asezam!
-. . .
Era a doua repriza a meciului... Urma aruncarea decisiva...da,el, mare jucator..de baschet... In sala era liniste deplina.Toti sustinatorii asteptau nerabdatori, dar tacuti, scorul final, pentru a sarbatori victoria.
Privindu-l, mi-am amintit de ultimele cuvinte ale sale "niciodata niciodata." pe care mi le scrisese pe mess cu 3 ani in urma; de melodia care incepuse sa-mi nelinisteasca gandurile"Michael W. Smith-How to say goodbye"; de tot ce imi aducea aminte de el... Nu am putut sa mai stau sa-l privesc. Ma raneam singura. M-am ridicat si am plecat, insa nu prea departe, caci in momentul in care m-am ridicat, m-a observat. A ramas uimit. Nu se astepta sa ma vada dupa atatia ani. . .
Aruncarea decisiva a avut un final glorios, caci in timp ce mergeam plangand catre iesire, auzeam voci care se bucurau de rezultat.
Un rezultat victorios, insa... nu cu ajutorul lui, caci el era in spatele meu. Isi pusese mana pe umarul meu si ma intoarse spre el. Imi dadu o imbratisare si imi sopti cuvinte ce nu le voi uita niciodata...
Zgomotul pe care autobuzul il facea, m-a facut sa realizez ca am uiat sa cobor in statie...
Asa e, m-a afectat prea mult "A cinderella story" ...

[my best friend, don't forget my dream...]